Arhivă pentru Februarie, 2012

RĂPIREA – Cartea a doua din seria Cele nouă vieţi ale lui Chloe King in curand la Ed. LEDA

Posted in Carti, Seriale Tv, Uncategorized on 28 Februarie 2012 by adriyann

E tânără, veselă, fermecătoare. Ca orice fată, merge la şcoală, are prieteni, se distrează, se îndrăgosteşte (şi nu de unul, ci de doi băieţi!). Numai că ea este capabilă şi să se caţere pe clădiri, să sară de pe un acoperiş pe altul, să vadă în întuneric. Are şi gheare! Da, Chloe se poate lăuda cu toate instinctele şi abilităţile unei pisici. Iar asta o face, într-adevăr, unică.
Faptul că este descendenta unei mitice rase de feline şi că rolul ei în viitor va fi acela de a-şi salva şi proteja semenii o transformă în ţinta principală a celor din Ordinul A Zecea Lamă. Lupta ei pentru  a-şi apăra specia nu este uşoară, mergând până la sacrificiul suprem. Dar asta nu înseamnă sfârşitul. Ca orice pisică, ea are nouă vieţi. Până acum a pierdut două, dar au mai rămas suficiente pentru a-şi îndeplini menirea de Unificatoare.
Planuri malefice, suspans, poveşti de iubire, incursiuni tulburătoare în mitologia egipteană, fantezie – totul adunat într-o carte incitantă, care nu trebuie ratată.

„Fanii tinerilor eroi înzestraţi cu puteri magice vor deveni dependenţi de combinaţia de acţiune, romance, fantasy şi umor… Ideile ingenioase ale autoarei şi elementele de mitologie egipteană garantează succesul seriei.” –  Erin Darr, KLIATT

Date tehnice:  Traducere din limba engleză de Adrian Deliu, format: 13 x 20 cm, coperta cartonata, 288 pagini, preţ: 34,90 lei

SURSA: Blogul Editurii LEDA

Castigatori Concurs LEDA – #9

Posted in Carti, Concurs, Uncategorized on 26 Februarie 2012 by adriyann

Înainte sa anunț câștigătorii concursului de săptămâna asta, trebuie sa specific ca participanții care nu și-au scris numele deloc sau au scris doar prenumele și-au pierdut șansa la acest concurs. Fiți mai atenți la cerințele viitorului concurs.
Acestea fiind spuse, iată câștigătorii aleși cu ajutorul site-ului http://www.random.org/ , care alege în mod aleatoriu un număr(care reprezinta poziția email-ului în lista).
Lista participanților aici.

Câștigătorii sunt:

Urâții“( seria Urâțiivol 1) de Scott Westerfeld – Tanasa Maria*

* pt ca nu am primit într-o săptămână datele câștigătoarei, cartea Urâții va fi disponibila la urmatorul concurs. *

Divergent“( seria Divergent vol 1) de Veronica Roth – Minculete Andra

Incredibil“( seria Micuțele Mincinoase vol 4) de Sara Shepard – Troie Monica Alexandra

Jocul Minciunii“( seria Jocul Minciunii vol 1) de Sara Shepard – Faur Sergiu Vlad

Trădări“( seria Altfel de Îngeri vol 2) de Lili St. Crow – Stoican Anda

Felicitări!

Câștigătorii sunt rugați să trimită un mail la adresa:

cu un numar de telefon(obligatoriu!), numele și adresa completă pentru a-și primi premiul.

Daca nu ați castigat și va doriți cărțile, le puteți comanda(cu o reducere de 20%) de aici: http://www.grupulcorint.ro/magazin/index.php

Mulțumesc pentru cărți Editurii Leda, sponsorul acestui concurs.

ORAŞUL DE STICLĂ in curand la Editura LEDA

Posted in Carti, Uncategorized on 24 Februarie 2012 by adriyann

Seria Instrumente mortale de Cassandra Clare, autorul anului 2011 pe Goodreads, continuă să-i fascineze pe cititorii de urban fantasy cu cel de-al treilea şi mult aşteptatul volum, ORAŞUL DE STICLĂ!

Ameninţaţi de haosul unui război, vânătorii de umbre trebuie să se hotărască dacă vor lupta alături de vampiri, vârcolaci şi celelalte creaturi din Lumea de Jos, sau împotriva lor? Între timp, Jace şi Clary au şi ei de luat o decizie dificilă: să dea sau nu curs iubirii care-i leagă, deşi ştiu prea bine că este o iubire interzisă?

Pentru a-i salva viaţa mamei sale, Clary trebuie să plece în Oraşul de Sticlă, locul de origine al vânătorilor de umbre – chiar dacă asta înseamnă să încalce Legea şi să rişte moartea. Mai grav este că Jace se opune acestui plan, iar Simon este aruncat în închisoare de către vânătorii de umbre, care îşi au bănuielile lor cu privire la acest vampir imun la lumina soarelui. Din fericire, Clary îşi găseşte un aliat – în persoana misteriosului Sebastian, care nutreşte o stranie atracţie faţă de ea. Valentine îşi adună în acest timp o armată de demoni, dar vor reuşi oare locuitorii din Lumea de Jos şi vânătorii de umbre să uite de vrajba dintre ei şi să-şi unească forţele pentru a o înfrânge? Va putea Clary să-şi folosească puterile pentru a-i ajuta să se salveze – indiferent de preţul pe care va trebui să-l plătească?

„Seria Instrumente mortale creează o lume de poveste în care aş fi încântată să trăiesc. Absolut minunată!” – Stephenie Meyer, autoarea seriei Amurg

„Stranie, întunecată şi sexy. Una dintre cărţile mele preferate.” – Holly Black

„Funky şi cool…una dintre cele mai reuşite saga post-Buffy. Un hit!” – Christopher Golden

Pentru a afla mai multe despre seriile Instrumente mortale şi Dispozitive infernale, vizitaţi www.mortalinstruments.com şi www.infernaldevices.com

SURSA: Blogul Editurii LEDA

Precomanda NĂSCUTĂ LA MIEZUL NOPŢII, cartea întâi din seria SHADOW FALLS de C.C. Hunter

Posted in Carti, Uncategorized on 22 Februarie 2012 by adriyann

(click pe imagine pt a precomanda)

(click pe imagine pt a precomanda)

Editura LEDA a lansat site-ul de precomandă al cărții “Născută la miezul nopții” – cartea întâi din seria SHADOW FALLS de C. C. Hunter.

Data apariției – 29 februarie 2012

Cartea are 448 pagini. Formatul va fi de 13 x 20 cm, coperta va fi cartonata fără supracoperta.

Va fi disponibilă cu o reducere de 25%(29,93 lei) și transport gratuit pe site-ul de precomandă. Click pe imaginea de mai sus pt. a precomanda.

~

Nu rataţi această nouă serie impresionantă, care vă va bântui visele şi vă va cuceri. Bine aţi venit în tabăra Shadow Falls, cuibărită în adâncul pădurii din preajma unui orăşel pe nume Fallen…

Într-o seară, Kylie Galen ia parte la o petrecere unde lucrurile nu decurg deloc cum ar trebui, iar asta îi va schimba viaţa pentru totdeauna. Mama ei o trimite la Shadow Falls – o tabără pentru adolescenţi cu probleme. Însă la doar câteva ore după sosire, devine evident că toţi colegii ei au mai mult decât nişte simple „probleme”. Aici, în Shadow Falls, vampirii, vârcolacii, metamorfii, vrăjitoarele şi zânele se antrenează umăr la umăr – învaţă să-şi stăpânească puterile, să-şi controleze magia şi să trăiască în lumea normală.
Kylie nu a simţit niciodată că aparţine acelei lumi, dar, cu siguranţă, locul ei nu este nici aici, alături de o grămadă de ciudaţi paranormali. Sau este oare? Aceştia insistă că face parte dintre ei şi că a fost adusă în tabără dintr-un motiv anume.
Deşi pentru Kylie aproape nimic nu e limpede, un lucru devine dureros de clar – locul ei e în Shadow Falls…

In my mail – 14

Posted in Carti, In my mail, Uncategorized on 22 Februarie 2012 by adriyann

Ieri(21.02.2012) am primit trei cărți pe care vreau sa vi le arat și vouă. Una de la Editura LEDA(Mulțumesc mult!) și doua de la The Book Dopository. Din păcate, una din cărțile de la Book Depo a ajuns la mine rupta dar am vorbit cu ei și mi-o vor schimba. :-]
Sa va arat ce am primit:

Blestemul Focului” de Chloe Neill

~ Primul volum din seria Elita Întunecată. ~

o puteți comanda cu un click pe titlu

Falling Under” de Gwen Hayes

~ Am citit aceasta carte anul trecut, când am comandat-o pt. Mmada.
„Falling Under” este o carte care nu credeam ca-mi va plăcea. Aveam impresia ca este încă o carte de duzina, menita sa profite de pe urma modei cărților paranormale. M-am hotărât sa-i dau o șansă pt ca am primit-o într-o zi de vineri. Urma week-end-ul și nu aveam cum sa i-o trimit Mmadalinei.
La inceputul lecturii mi-am dat seama cat de tare m-am înșelat: este o carte superba. Aventura Theiei Alderson în lumea cosmarurilor m-a captivat si m-a facut sa-mi doresc cartea în biblioteca mea.
Am primit-o ieri, împreună cu volumul al doilea… ~

Dreaming Awake” de Gwen Hayes

~ Este volumul al doilea din seria „Falling Under” și cartea rupta pe care am menționat-o la începutul postării. Dupa ce am așteptat-o atâta timp(1 an), am primit-o ieri rupta în zona cotorului.
Am vorbit cu cei de la Book Depo și au promis ca mi-o vor schimba. Abia aștept s-o primesc, sa ma apuc de citit! Sunt curios cum se va încheia povestea Theiei și a lui Haden. ~

Acestea au fost cărțile pe care le-am primit eu ieri. Daca va doriți „Blestemul Focului„, o puteți comanda cu un click pe titlu(cu o reducere de 20%) sau reveniți pe blog și participați la un nou concurs sponsorizat de editura LEDA.

Voi ce ați mai primit/cumpărat?

Precomanda „PRINTUL MECANIC” – cartea a doua din seria DISPOZITIVE INFERNALE de Cassandra Clare

Posted in Carti, Uncategorized on 20 Februarie 2012 by adriyann

(click pe imagine pt a precomanda)

(click pe imagine pt a precomanda)

Editura LEDA a lansat site-ul de precomandă al cărții “Printul Mecanic” – cartea a doua din seria DISPOZITIVE INFERNALE de Cassandra Clare.

Data apariției – 5 martie 2012

Cartea are 432 pagini. Formatul va fi de 15 x 23 cm, coperta va fi cartonata cu supracoperta.

Va fi disponibilă cu o reducere de 25%(33,68 lei) și transport gratuit pe site-ul de precomandă. Click pe imaginea de mai sus pt. a precomanda.

~

În lumea magică a Londrei Victoriene, Tessa Gray şi-a şăsit În Sfârşit Locul, Alături de vânătorii de umbre. Dar liniştea se dovedeşte a fi trecătoare când forţe întunecate din Conclav plănuiesc s-o înlăture pe Charlotte, protectoarea ei, de la conducerea Institutului. Dacă se va întâmpla acest lucru, Tessa va ajunge pe străzi, pradă uşoară pentru misteriosul Magistru, care urmăreşte să se folosească de puterile ei în scopuri nu tocmai nobile.

Cu ajutorul lui Will şi Jem, Tessa descoperă că războiul purtat de Magistru împotriva vânătorilor de umbre este cât se poate de personal. El îi învinuieşte pentru o tragedie petrecută cu mult timp în urmă, din pricina căreia, susţine el, viaţa îi fusese distrusă. Pentru a descoperi secretele trecutului, cei trei prieteni călătoresc din Yorkshire-ul învăluit în ceaţă spre un conac de care sunt legate poveşti cumplite; din cartierele sărăcăcioase ale Londrei spre o sală de bal fermecătoare, unde Tessa descoperă că adevărul despre originile ei este mult mai sinistru decât îşi închipuise vreodată. Când se întâlnesc cu un demon mecanic, care-i transmite lui Will un avertisment, aceştia înţeleg că Magistrul le ştie fiecare mişcare – şi că unul dintre apropiaţii lor i-a trădat.

Tessa realizează că inima îi bate din ce în ce mai tare pentru Jem, însă dorinţa de a fi cu Will, în pofida stărilor lui sumbre, continuă să o tulbure. Dar ceva se schimbă în Will – zidul pe care băiatul şi-l construise în jurul lui începe să se năruie. Dacă-l vor găsi pe Magistru, va putea oare Will să se elibereze de secretele sale şi să-i ofere Tessei răspunsurile legate de originea şi de menirea ei?

În vreme ce căutarea Magistrului, dar şi a adevărului, îi pune pe cei trei prieteni în situaţii primejdioase, Tessa înţelege că, atunci când amesteci dragostea cu minciunile, poţi corupe chiar şi cea mai curată inimă.

„Dearly, Departed” by Lia Habel – RECENZIE

Posted in Carti, Recenzii with tags , , , , on 20 Februarie 2012 by adriyann

Ar trebui sa încep aceasta recenzie cu niște precizări:

1. ”Dearly, Departed” este o carte excepționala; prima dintr-o serie care își merita locul în biblioteca fiecărui cititor(indiferent de genul literar preferat).

2. Nu am crezut niciodată ca voi spune asta dar… ADOR zombii. Aceasta carte demonstrează ca (unii) zombii pot fi la fel de minunați ca vampirii, vârcolacii si celelalte creaturi paranormale populare, doar ca nu au beneficiat pana acum de un PR talentat care sa-i pună în valoare. Senzaționala Lia Habel a acceptat aceasta provocare și a creat o poveste care-și va găsi ușor loc în inimile cititorilor, fie că acestea bat sau nu. :-}

3. Mădălina avea dreptate.

Dearly, Departed” este o carte care – sincer va spun – nu credeam ca-mi va plăcea atât de mult. Defapt, nu credeam ca-mi va plăcea deloc. Pana în momentul când am citit prima pagina, mi-a părut rău de cei 10.86 euro cheltuiți pe ea(mai ales ca am comandat-o cu puțin timp înainte ca Admin-ul Editurii LEDA sa anunțe ca o vor publica). Pentru ca eu uram cu pasiune zombii, am catalogat-o din start: “de necitit”. Totuși, într-un moment de adrenalina literara am hotărât s-o comand, după ce am vazut prezentarea vloggeritei mele preferate de pe youtube(anterior, mi-a recomandat-o și Mădălina dar bineînțeles ca nu am ascultat-o).

Inca de la prima pagina, m-am îndrăgostit irevocabil de povestea și personajele acestei cărți și mi-am dat seama cât de orb pot fi uneori. Am citit-o integral în ziua în care am primit-o, chiar dacă trebuia sa învăț pt examenul la Economie Europeana – programat peste 2 zile.

Rezumat:

Anul este 2195. Locul este Noua Victorie – o națiune high-tech modelată după moravurile, obiceiurile şi moda epocii victoriene. Dupa ce Pământul a fost lovit de calamitățile naturale prevestite de Apocalipsa, supraviețuitorii s-au împărțit în doua “triburi”: Punk-istii, care au fost de părere ca numai latifundiarii vor “repara” viitorul și Victorienii, care au susținut ca preceptele epocii Victoriene vor aduce un viitor mai bun.

Nora Dearly, o adolescentă din înalta societate, este mult mai interesată de istoria militară – redata de holograme – decât de ceaiurile dansante și de balurile debutantelor în societate.
Rămasă orfana de puțin timp, Nora rămâne în grija mătușii sale, fire risipitoare care a cheltuit averea familiei, plănuind apoi căsătoria nepoatei pentru a scăpa de sărăcia iminenta.
Nicio altă soartă nu ar putea fi mai oribilă de-atât – pana când într-o seara, casa ii este asaltata de o armată de cadavre ambulante care o răpesc.

Se trezește într-o camera ordonata – dotata cu 10 încuietori – a unei baze militare secrete.
Camera ii aparține Căpitanului Bram Griswold, un tânăr ofițer(punk-ist) curajos, frumos, nobil… și mort. Norocul și știința modernă i-au oferit lui Bram posibilitatea de a-și păstra mintea, bunele maniere și toate părțile corpului.
Intre el și Nora se înfiripă la început o relație de încredere pe baza căreia, fata ii recompensează răspunsurile la întrebări prin deschiderea a câte unei încuietori.
Când totul se transformă în tandrețe, nu mai există cale de întoarcere. Deși inimile lor nu vor putea bate niciodată în același timp, vor avea ce își doresc, oricât de scurt ar fi timpul pe care îl au la dispoziție.
Triburile, tehnologia, soarta noii lumi victoriene….nimic nu mai contează, atâta timp cât ei sunt împreună.

Ce cred eu/Detalii:

Pe lângă faptul ca este o carte excepționala care își merita locul în biblioteca fiecărui cititor, Dearly, Departed” are și un format mai deosebit: este narata de 5 personaje(Bram, Nora, un personaj foarte apropiat Norei, pe care va las sa-l cunoașteți singuri, șeful lui Bram – Maiorul Wolfe și Pamela, prietena Norei, nevoita sa se descurce în orașul infestat de zombii). Celor 5 personaje le corespund 4 fire narative(rezumatul de mai sus reprezinta doar cel al Norei si al lui Bram, pe restul va las sa le descoperiți singuri).
Desi uneori suprapunerea mai multor fire narative ar putea distrage atenția cititorului, in final totul se îmbină armonios.
Eu ador narațiunea multiplelor personaje, asa ca acest format a fost ca un bonus pt. mine.

Mai jos aveți trailerul oficial și unul fan-made care mie îmi place foarte mult(ador melodia!)

Dearly, Departed” va apărea în acest an la Editura LEDA și este o carte pe care orice iubitor de fantasy/romance paranormal ar trebui s-o aibă.