Surprizele de miercuri la Editura LEDA

1. EMBLEM OF ETERNITY de Angela Corbett

„Dragostea este simbolul eternităţii. Ea anulează orice noţiune a timpului, şterge orice amintire a unui început, orice teamă de  sfârşit.” – Madame de Staël

O dragoste atât de puternică, încât nici eternitatea nu-i poate despărți

Evie Starling a dus o viaţă relativ lipsită de evenimente, ieşind cu prietenii, pălăvrăgind despre băieţi şi conducându-şi Mustangul din 1966. Totul se schimbă atunci când se mută în Gunnison, Colorado, pentru a merge la colegiu şi când cunoaşte doi bărbaţi misterioşi.
Timp de secole întregi, Alex Night şi Emil Stone tânjiseră după Evie – dar fiecare dintre ei are propriile sale motive pentru a-şi dori să fie cu ea.  Când amândoi susţin că reprezintă sufletul ei pereche şi îi vorbesc despre un trecut incredibil, Evie află că este cu totul alta decât cea care credea că este.
Curând, Evie se trezeşte în mijlocul unei bătălii seculare dintre Societatea Amarantină – protectorii de suflete – şi Rezistenţa Daevos – distrugătorii de suflete. Cu un trecut pe care nu şi-l înţelege şi un viitor plin de primejdii, Evie trebuie să decidă în cine poate avea încredere.  Dar Alex şi Emil nu sunt singurii care o doresc pe Evie, iar sufletul ei va ajunge miza într-o luptă eternă, dusă pe viaţă şi pe moarte.

„Eternal Starling vă va emoţiona, purtându-vă printr-un periplu de pericole, conspiraţii şi o dragoste cu adevărat eternă.”  – Aprilynne Pike

„Un debut uluitor, având în prim-plan o eroină puternică, după care vor tânji toţi tinerii cititori, şi doi eroi romantici, după care toate fetele vor fi leşinate.” – Jennifer Murgia

Eternal Starling este o superbă poveste de dragoste. Paginile ei sunt pline de o mitologie unică, o iubire fascinantă şi doi bărbaţi după care veţi fi înnebunite. Mă bucur că nu sunt eu Evie, pentru că n-aş putea să aleg între ei!” – Lani Woodland

2. LEGEND de Marie Lu

Coasta acoperită de ape a fostului oraş Los Angeles. Două națiuni care se războiesc – Republica și Coloniile. 

Născută într-o familie de elită, într-unul dintre cele mai bogate districte ale Republicii, June e un copil-minune de cincisprezece ani. Ascultătoare, pasionată şi dedicată ţării ei, o aşteaptă o carieră de succes în rândurile armatei Republicii.

Născut în mahalalele unui sector al Republicii, Day este cel mai căutat infractor din ţară, deşi are doar cincisprezece ani. Însă motivele lui s-ar putea să nu fie atât de rele pe cât par.

Venind din lumi diferite, June şi Day nu au niciun motiv să se întâlnească – asta până când fratele lui June este omorât, iar Day devine principalul suspect. Angrenaţi într-un joc de-a şoarecele şi pisica, Day încearcă să asigure supravieţuirea familiei sale, iar June vrea să răzbune moartea fratelui ei. Însă, în mod cu totul neaşteptat, cei doi descoperă adevărul despre împrejurările întâlnirii lor, dar şi măsurile sinistre pe care ţara lor e dispusă să le ia pentru a-şi păstra secretele.

Cu acţiune non-stop, suspans şi romance, fascinantul roman al lui Marie Lu le va aduce cititorilor momente pline de emoţie, o lectură pasionantă şi trăiri de intensitate maximă!

ROMAN RECOMANDAT DE:

  • Kirkus Reviews
  • Publisher’s Weekly
  • Booklist
  • VOYA

Library media Connections

„Un thriller fascinant, plasat într-un Los Angeles distopic… O aventură aproape cinematografică, ai cărei eroi sunt fermecători şi convingători.” – Kirkus Reviews

Legend îşi merită cu prisosinţă toate laudele.” – The New York Times Book Review

„Debutul lui Lu este uluitor” – Publisher’s Weekly

„Romanul distopic al lui Lu este o „Legendă” în devenire.” – USA Today

MARIE LU s-a născut lângă Shanghai, dar s-a stabilit în statul american Texas şi şi-a făcut studiile la University of Southern California. A lucrat ca art director la o companie producătoare de jocuri video, iar Legend este primul ei roman, inspirat din filmul Mizerabilii. Prodigy, următoarea carte a seriei, va apărea la începutul anului 2013.
Drepturile de ecranizare ale romanului Legend au fost cumpărate de către CBS Films, producători fiind cei care au semnat şi seria Twilight.

3. FEVER de Karen Marie Moning

„Filozofia mea este destul de simplă – o zi în care nu încearcă nimeni să mă omoare este una bună. În ultima vreme, nu prea am avut parte de zile bune.”

Karen Marie Moning este autoarea a 12 romane aflate în topul bestsellerurilor New York Times, incluzînd cărţile din seriile Fever şi Highlander Romanele ei au fost traduse în peste 21 de limbi. Karen Marie Moning şi-a început cariera de scriitoare cu seria paranormal romance Highlander, a cărei acţiune se petrece în Scoţia. Pe parcurs, a devenit din ce în ce mai fascinată de mitologia celtică şi în special de legendele referitoare la Fae, aşa că în seria Fever a abordat genul urban fantasy. Astfel, a avut ocazia de a se concentra asupra Tuatha Dé Danann – o rasă străveche de fiinţe nemuritoare, care trăiesc în secret printre oameni de milenii.

Protagonista seriei Fever este MacKayla Lane, o fată aparent banală, de douăzeci şi ceva de ani, care trăieşte într-un orăşel din SUA. Când sora ei este ucisă cu brutalitate în timp ce se afla la studii în Irlanda, MacKayla porneşte spre Dublin, pentru a da de urmele criminalului. Dar, odată sosită în capitala Irlandei, îşi dă repede seama că lucrurile nu sunt deloc ceea ce par, dar şi că ea este cu totul altfel decât îşi imaginase. Într-o lume plină de vampiri, secrete străvechi şi alte fiinţe supranaturale, ale căror intenţii nu sunt întotdeauna nobile, MacKayla trebuie nu doar să-şi dea seama cine îi este duşman şi cine, prieten, ci şi să-şi accepte propriul destin.

Ca urmare a popularităţii seriei, compania DreamWorks a cumpărat drepturile de ecranizare pentru toate cele cinci cărţi.

  1. Darkfever
  2. Bloodfever
  3. Faefever
  4. Dreamfever
  5. Shadowfever

Editura Leda are deocamdată sub contract primul volum, urmând ca restul sa fie contractate daca vânzările acestuia sunt conforme cu aşteptările (atât ale noastre, cat si – mai ales – ale proprietarilor; probabil s-a dus buhul ca în România nu sunt performante în vânzări bestseller-urile de la ei!? Poate vom reuşi să îi uimim, ce ziceţi?).

4. ANNA DRESSED IN BLOOD de Kendare Blake

Aparent, tipica poveste a băiatului care se îndrăgosteşte de o fată, dar – de data aceasta – fata ucide oameni…

Un adolescent vânător de fantome e pe urmele stafiei criminale a unei fete care îşi bântuie fostul cămin încă din anii ’50.

„Extrem de originală, minunat de inventivă şi absolut pasionantă, Anna Dressed in Blood este unul dintre cele mai bune romane horror scrise vreodată.” – Kirkus Review

„Îmbinând cu măiestrie partea de roman horror cu cea de romance, Blake ne oferă o poveste cu fantome gotică, captivantă şi inteligentă.” – Publishers Weekly

Anna Dressed in Blood este o poveste întunecată, cu un erou care-i ucide pe cei morţi, dar care este îndrăgostit el însuşi de moarte. Până la finalul cărţii, la fel veţi fi şi voi. Fascinantă şi romantică!” – Cassandra Clare, autoarea seriei Instrumente mortale, bestseller New York Times

„Vechea poveste a băiatului care întâlneşte o fată – asta dacă băiatul e un vânător de fantome cu tendinţe autodistructive, hotărât să-şi răzbune tatăl, iar fata este o fantomă ucigaşă, captivă într-o casă plină de cei pe care i-a omorât de-a lungul timpului. Cas şi Anna sunt noul meu cuplu preferat. Când am ajuns la ultima pagină, am luat-o din nou de la capăt.” – Holly Black, autoarea bestsellerului Red Glove

Cas Lowood a moştenit o meserie neobişnuită: îi ucide pe cei morţi.
Şi tatăl lui a făcut la fel până ce a fost măcelărit de o fantomă pe care încerca să o distrugă. Acum, înarmat cu pumnalul ritualic misterios şi mortal al tatălui său, Cas străbate ţara împreună cu mama lui, care este vrăjitoare, şi cu pisica lor, foarte pricepută la adulmecarea spiritelor. Împreună, merg pe urmele legendelor şi ale tradiţiilor locale, încercând să ţină pasul cu morţii ucigaşi, şi nu-şi bat capul cu tot soiul de amănunte enervante, cum ar fi viitorul şi prietenii.

Când sosesc însă într-un orăşel nou, în căutarea unei fantome pe care localnicii o numesc Anna Dressed in Blood, Cas nu se aşteaptă la ceva ieşit din comun: o va urmări, o va vâna şi o va ucide. Dar descoperă în schimb o fată captivă în propria-i furie şi în blesteme, o stafie care nu seamănă cu niciuna pe care a mai fost nevoit să o înfrunte vreodată. Încă mai este îmbrăcată cu rochia pe care o purta în ziua în care a fost ucisă cu brutalitate, în 1958: albă odinioară, acum este pătată cu roşu şi îmbibată de sânge. De la moartea ei, Anna a omorât pe oricine a îndrăznit să pătrundă în casa victoriană părăsită care i-a fost cândva cămin.

Dar, dintr-un motiv necunoscut, decide să-i cruţe viaţa lui Cas…

Roman ales de către Kirkus Reviews ca una dintre Cele mai bune cărţi pentru tineri ale anului 2011
Roman selectat în Top 5 Romane pentru tineri pe anul 2011, conform postului Naţional Public Radio

~

5. CREATURA de Nely Cab

Sunt mai mult şi totodată mai puţin decât o fiinţă omenească.
Printr-un miracol, sunt încă în viaţă. 
Aceasta este povestea primei mele iubiri, povestea fostei mele vieţi, şi povestea renaşterii mele.

Când Isis Martin, o tânără de şaptesprezece ani, are probleme cu somnul din cauza unor vise tulburătoare despre o fiară îngrozitoare, ea decide să-şi înfrunte temerile. Dar ceea ce descoperă este altceva decât o fiinţă ameninţătoare.
Creatura cu înfăţişare omenească, mai exact cu chipul unui băiat  ce portă numele David Chios, o asigură pe Isis că nu este rodul imaginaţiei ei. Nevrând să-i accepte ca atare mărturisirea, Isis îi pune vorbele la îndoială, cerându-i  să-şi arate abilităţile – o provocare pe care acesta o acceptă.
În visele ei, Isis  dă, fără să ştie, peste existenţa tăcută a genealogiei divine a celor uitaţi de mult de oameni.
Într-un orăşel vechi din sudul Texasului, povestea o poartă pe Isis pe cărarea iubirii neîngăduite şi a unor adevăruri pasionante care pot schimba viaţa. Călătoria lui Isis Martin, care se va dovedi una iniţiatică până la urmă, va lăsa cu siguranţă cititorul dornic să afle mai mult. Mai ales că are, după cum veţi vedea, un final puternic şi surprinzător.

Un fantasy electrizant, cu un suflu nou, care categoric merită citit.

NELY CAB locuieşte în sudul Texasului împreună cu soţul şi fiul ei. În afară de scris, lui Nely îi place să deseneze şi să picteze. Copacul de pe coperta acestei cărţi este o dovadă a talentului lui Nely.

~

6. THE GODDESS TEST de Aimée Carter

Toate fetele care au trecut prin încercarea asta nu au avut sorţi de izbândă.
Acum este rândul lui Kate.  

Kate şi mama ei au fost întotdeauna foarte apropiate – acum însă aceasta este pe moarte. Iar ultima sa dorinţă este să se mute înapoi în casa în care a copliărit. Aşa încât Kate va trebui să meargă la o nouă şcoală, să se adapteze la o viaţă fără nimeni apropiat din familie în jur şi să se obişnuiască cu gândul că mama ei s-ar putea să nu supravieţuiască toamnei.

Dar Kate îl întâlneşte pe Henry. Brunet.  Misterios. Fascinant.  Acesta pretinde că ar fi Hades, zeul împărăţiei subpământene  – iar dacă ea va accepta târgul pe care i-l propune, el o va ţine pe mama ei în viaţă, timp în care Kate va trebui să treacă prin şapte încercări.

Kate este convinsă că Henry este nebun – dar în clipa în care îl vede readucând o fată la viaţă totul este pus sub semnul întrebării. Acum salavarea mamei ei pare o idée posibilă, chiar dacă nebunească. Dacă va reuşi, va deveni viitoarea mireasă a lui Henry … şi zeiţă.
Dacă dă greş…

“O reinterpretare originală a miturilor greceşti adaugă strălucire acestei poveşti romantice.” Cassandra Clare, autoarea seriilor Instrumente mortale şi Dispozitive infernale

AIMÉE CARTER s-a născut şi a copilărit în statul Michigan din Statele Unite, unde locuieşte şi în prezent. A început să scrie încă de la vârsta de unsprezece ani, iar prima povestire originală a compus-o patru ani mai târziu; şi de atunci nu s-a mai oprit o clipă. Primul ei roman pentru tineri, The Goddess Test, a fost publicat în 2011, iar continuarea acestuia. Goddess Interupted, în 2012

SURSA: Blogul Editurii LEDA

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: