Surprizele de la LEDA – ianuarie 2012
1. DEARLY DEPARTED (GONE WITH THE RESPIRATION vol. 1,
un cyber-Victorian/steampunk romance cu zombi, de Lia Habel, în curând la LEDA
Dragostea învinge totul, aşa se spune. Dar poate săgeata lui Cupidon să străpungă atât inimile celor vii cât şi ale celor morţi – sau, mai degrabă, ale celor nemorţi? Poate o tânără lady victoriană să găsească adevărata dragoste în braţele unui zombi arătos?
Anul este 2195. Locul este Noua Victorie – o naţiune high-tech modelată după moravurile, obiceiurile şi moda unei epoci străvechi. Nora Dearly, o adolescentă din înalta societate, este mult mai interesată de istoria militară şi de tulburările politice ale ţării ei decât de ceaiurile dansante şi de balurile debutantelor în societate. Dar după moartea iubiţilor ei părinţi, Nora este lăsată în grija – şi la cheremul – mătuşii sale despotice, o arivistă risipitoare care a cheltuit averea familiei şi acum plănuieşte să găsească un soţ bogat pentru nepoata sa. Pentru Nora, nicio altă soartă nu poate fi mai oribilă de-atât – până când este aproape răpită de o armată de cadavre ambulante.
Dar soarta de-abia şi-a început jocul cu Nora. Catapultată din lumea ei de politeţuri de salon, ea se trezeşte împuşcând zombi lihniţi de foame alături de nişte comandouri misterioase înveşmântate în negru şi înfruntând un virus fatal – aşa-numitul Laz – care învie morţii şi, odată cu ei, şi Iadul. Cu greu se poate numi asta o situaţie fericită. Apoi Nora îl cunoaşte pe Bram Griswold, un tânăr soldat curajos, frumos, nobil… şi mort. Dar, aşa cum se întâmplă şi cu restul unităţii lui speciale de nemorţi, norocul şi ştiinţa modernă i-au oferit lui Bram posibilitatea de a-şi păstra mintea, bunele maniere şi toate părţile corpului. Iar când relaţia, bazată pe încredere, dintre el şi Nora se transformă în tandreţe, nu mai există cale de întoarcere. Ei ştiu că în cele din urmă molima va învinge, despărţindu-i pentru totdeauna pe nefericiţii îndrăgostiţi. Dar până atunci, vor avea ceea ce inimile lor – fie că bat sau nu – îşi doresc.
Dearly, Departed, romanul de debut al scriitoarei americance Lia Habel, este un amestec de romance şi thriller, un roman de o imaginaţie nebunească, plin de aventură zgomotoasă, suspans care te înfioară şi comedie macabră ce redefineşte pentru totdeauna conceputul de dragoste nemuritoare.
~ Mai jos aveți trailerul oficial și unul fan-made care mie îmi place foarte mult(ador melodia!) ~
2. FRENEZIA de Francesca Lia Block, în curând la CORINTeens
Liv are un secret.
I s-a întâmplat ceva când a împlinit treisprezece ani. Ceva care a schimbat totul. Liv se simte pierdută – nu se mai recunoaşte în pielea ei, nu se mai simte ca făcând parte din familie… nu se mai regăseşte în nimic. Singurele momente în care se simte cu adevărat ea însăşi sunt cele petrecute alături de iubitul ei, Corey, în pădurea din jurul oraşului în care locuieşte. Însă în pădure o femeie misterioasă o urmăreşte pe Liv. În pădure, un grup de băieţi sălbatici o pândesc. În pădure, Liv află de blestemul care o va bântui pentru totdeauna. Blestemul care i-a provocat acea frenezie trăită cu patru ani în urmă. Şi care i-o poate provoca din nou, cât de curând. În vreme ce dragostea îi leagă tot mai mult pe Corey şi Liv, secretul întunecat al fetei ameninţă să-i despartă; în acest timp, Liv se luptă să înţeleagă cine – sau ce – este ea cu adevărat. La lumina lunii pline, cele mai primejdioase secrete îşi scot ghearele…
FRANCESCA LIA BLOCK, câştigătoare a prestigiosului premiu „Margaret A. Edwards”, este autoarea a numeroase bestselleruri, printre care superba serie urban fantasy Weetzie Bat, colecţia de poveşti Blood Roses, colecţia de poezii How to (Un)Cage a Girl, romanul The Waters&the Wild, nuvela ilustrată House of Dolls şi romanul de dragoste în stil gotic, despre vampiri, Pretty Dead. Textele sale sunt publicate în toată lumea.
O poveste paranormală pasionantă, densă, fermecătoare, cu o eroină aparte şi o punere în scenă suprarealistă, captivantă. – KIRKUS
Cu adevărat remarcabilă… Block a construit o poveste complexă din punct de vedere psihologic, cu încărcătură erotică şi deosebit de emoţionantă. – BOOKLIST
SURSA: Blogul Editurii LEDA
19 ianuarie 2012 la 17:00
Bine ai revenit 🙂
Din pacate, nu ma prea atrag descrierile celor doua carti.
19 ianuarie 2012 la 17:03
Mulțumesc. In sfârșit pot sta și eu la computer!
Eu îți recomand Dearly, Departed. E superba, crede-ma!
Eu am si comandat-o de pe Book Depo chiar daca momentan stau foarte prost cu finantele(sunt in renovari pe aici… 😦 ).
19 ianuarie 2012 la 17:04
O sa ma apuc s-o citesc in ziua in care o primesc si o sa fac imediat recenzie.
19 ianuarie 2012 la 22:00
Paperback sau hardback?:)
Am vazut cartea acum cateva luni pe goodreads si mi-a placut mult coperta, dar nu am fost foarte incantata de descriere. Astept recenzia. 😀
19 ianuarie 2012 la 22:22
Hardback! 🙂
Desi eu urăsc zombi, cartea asta mi-a captat atenția. Ador trailerul.
Am auzit ca singurul punct negativ al cărții e ca are 5 puncte de vedere dar pe mine nu ma deranjează….
20 ianuarie 2012 la 13:25
Abia astept!!Mai ales The Frenzy!!
23 ianuarie 2012 la 18:18
The Frenzy ma atrage si pe mine mai mult! 🙂
3 februarie 2012 la 11:34
E ok dar „Dearly, Departed” e cartea pe care TREBUIE sa o ai. Azi am primit-o si nu ma pot opri din citit. Si luni am examen…
1 februarie 2012 la 8:44
De-abia astept sa apara Dearly Departed. Si The Frenzy ma atrage, dar parca nu chiar asa de mult.
3 februarie 2012 la 11:33
Azi am primit-o in engleza si e MINUNATA! Simt deja ca va deveni cartea mea preferata(si mie nici macar nu imi plac zombi!).
O sa postez un In My Mail de indata ce fac rost de niste baterii pt camera foto.
🙂